CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE ŞI CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ Prof.dr.ing. Mircea BEJAN, Universitatea Tehnică din ClujNapoca Prof.dr.ing. Tiberiu RUSU, Universitatea Tehnică din ClujNapoca Este profesor universitar la Catedra de rezistenţa materialelor din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. A publicat 15 cărţi, peste 390 de articole şi studii în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, în volumele editate cu ocazia diferitelor manifestări ştiinţifice şi în ziare, rezolvând peste 50 de contracte de cercetare. A publicat monografii, pliante şi ziare privind protecţia muncii. A editat şi redactat 16 volume de lucrări ştiinţifice şi tehnice în cadrul Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Tehnice din România şi Asociaţiei Generale a Inginerilor din România. Este membru al unor asociaţii şi societăţi ştiinţifice (AGIR, ASRO, ARTENS, AGER etc.). Este nominalizat în enciclopedia personalităţilor româneşti, Who’s Who în România, ediţia princeps, Bucureşti, 2002. Este profesor universitar la Catedra de turnarea metalelor din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. A publicat 18 cărţi, peste 140 de articole şi studii în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, în volumele editate cu ocazia diferitelor manifestări ştiinţifice, rezolvând peste 40 de contracte de cercetare. Titular al disciplinelor: ingineria calităţii; procedee şi echipamente pentru tratarea apelor; procedee speciale de control şi reducere a poluării apelor. Este membru al unor asociaţii şi societăţi ştiinţifice (AGIR, ATT - Asociaţia Tehnică de Turnătorie, Asociaţia Managerilor şi Evaluatorilor de Mediu, Asociaţia Producătorilor de Oţel din România). REZUMAT Conform raportului Bruntland, document intitulat Viitorul nostru comun, „Dezvoltarea durabilă este un proces al schimbării, în care se exploatează resursele, se alege direcţia de investiţie, se orientează tehnologiile de dezvoltare şi în care instituţiile au acţiuni convergente, sporind un viitor potenţial pentru nevoile şi dorinţele umane”. Lucrarea analizează conceptul dezvoltării durabile, prezintă evoluţia pe plan mondial a tratării problemelor mediului şi propune unele concluzii. Spre exemplu, dezvoltarea durabilă subînţelege şi faptul că industria, ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural ale vieţii – aerul, apa, solul, flora şi fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanţială, dar sunt epuizabile şi neregenerabile. Pentru o dezvoltare substanţială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile. Aceasta este desigur important în cazul ţărilor care depind de resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică. Lucrarea concluzionează că pentru a da speranţă în viitor planetei noastre, va trebui ca protecţia şi conservarea resurselor şi mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de activitate umană, chiar înaintea ridicării nivelului de trai, transformând-o, pentru fiecare individ (printr-o educaţie continuă), într-o adevărată religie, natura nefiind o moştenire de la înaintaşi, ci un împrumut de la copii. ABSTRACT According to the Bruntland report, document named „Our common future”, „Durable development is a process of change, where resources are being gathered, an investment direction is chosen, the development technologies directed and various institutions have convergent actions, increasing the potential for human needs and desires”. The paper analyses the concept of durable development, presents the global evolution of environment issues and offers several conclusions. For example, durable development accept the fact that the industry, like the mining industry must use the available resources carefully. Mining must not endanger the natural life support systems – air, water, soil, flora and fauna. Mineral resources can generate substantial welfare, but are exhaustible and not regenerable. For a substantial development, these resources must be used in such a manner that the welfares generated could efficiently substitute the exhaustible mineral resources. This is definelly important for the countries that depend upon mineral resources for their economical development. The paper concludes by saying that in order to give our planet hope we will have to make our prioritary policy the protection and conservation of resources, for all human activities, even before increasing our economic development level. We must educate in this manner each and every individual (through continuous education) just like a religion. Nature is not a legacy from our ancestors, but a loan from our children’s. 1. TEORIA DEZVOLTĂRII DURABILE Teoria dezvoltării durabile este relativ nouă şi se află în curs de formare. 20 La mijlocul anilor 1970, Barbara Word, fondatorul Institutului Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare – IIED, a creat şi introdus termenul de dezvoltare durabilă. În anul 1987, Comisia Bruntland, abordând temele: Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE ŞI CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ interdependenţa omului cu mediul înconjurător; nevoia pentru o viziune globală şi pentru principii comune; legăturile dintre dezvoltarea economică, socială şi protecţia mediului, realizează Raportul Bruntland, documentul fiind intitulat „Viitorul nostru comun”. Raportul precizează: „Dezvoltarea durabilă este un proces al schimbării, în care se exploatează resursele, se alege direcţia de investiţie, se orientează tehnologiile de dezvoltare şi în care instituţiile au acţiuni convergente, sporind un viitor potenţial pentru nevoile şi dorinţele umane”. Accentuând interdependenţa între conservare şi dezvoltare, termenul de dezvoltare durabilă a mai fost promovat şi în perioada anilor 1980, în World Conservation Strategy. În acest fel, termenul şi teoria dezvoltării durabile câştigă un suport mondial. Dezvoltarea durabilă este un concept holistic, care combină aspectele sociale, economice şi naturale, fiind implicată în două probleme mari ale omenirii: capacitatea de a crea şi cea de a distruge. Conform figurii 1, domeniile principale ce caracterizează dezvoltarea durabilă: domeniul economic (management eficient al resurselor); domeniul natural (menţinerea unei baze naturale a vieţii, prin reducerea încărcărilor cu deşeuri a eco-sistemului) şi domeniul social (nevoile societăţii), au obiective largi. Conceptul de dezvoltare durabilă s-a conturat într-un moment în care subiectul mediului înconjurător se afla în prim-planul dezbaterilor politice. Pentru a se menţine biodiversitatea şi stabilitatea atmosferică, sistemul natural trebuie să menţină o bază de resurse stabilă. Printre altele, trebuie să se evite exploatările intensive de resurse, urmărindu-se înlocuirea resurselor neregenerabile cu substituenţi. 2. COMUNITATEA INTERNAŢIONALĂ ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ Comunitatea internaţională a decis să trateze problemele mediului prin măsuri colective la nivel global, pe care a căutat să le definească şi să le aplice prin intermediul unui cadru internaţional adecvat. Acest cadru de acţiune la nivel internaţional s-a format în timp şi se află într-o evoluţie dinamică, el cuprinzând măsuri legale, cu caracter obligatoriu, în forma tratatelor sau convenţiilor, sau cu caracter neobligatoriu, în forma declaraţiilor, rezoluţiilor sau seturilor de linii directoare şi orientări politice, măsuri instituţionale şi mecanisme de finanţare viabile. Comunitatea internaţională s-a reunit pentru prima dată în 1972 la Conferinţa de la Stockholm privind mediul uman (Stockholm Conference on Human Environment), pentru a dezbate problema mediului global şi a necesităţilor de dezvoltare. În urma conferinţei au rezultat: • Declaraţia de la Stockholm, care conţine 26 de principii; • Planul de Acţiune pentru Mediul Uman, ce are trei componente: – programul pentru evaluarea mediului global (Earthwatch); – activităţile pentru managementul mediului; – măsurile de sprijin. OBIECTIVELE SISTEMULUI NATURAL ▪ Sănătatea ecosistemului ▪ Prevenirea poluării ▪ Biodiversitate ▪ Resursele naturale să fie disponibile Dezvoltarea durabilă Obiectivele sistemului ECONOMIC ■ Veniturile familiei ■ Productivitatea afacerilor ■ Stabilitate ■ Echitate ■ Eficienţă Obiectivele sistemului SOCIAL ● Participare ● Consultare ● Egalitate ● Mobilitate socială ● Dezvoltarea instituţiilor Fig. 1. Domeniile principale care caracterizează dezvoltarea durabilă. Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie 21 CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR • Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (United Nations Environment Programme - UNEP), al cărui Consiliu de Conducere şi Secretariat au fost înfiinţate în decembrie 1972, de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite; • Fondul Voluntar pentru Mediu (Voluntary Environment Fund), înfiinţat în ianuarie 1973, în conformitate cu procedurile financiare ale Naţiunilor Unite. Toate acestea sunt considerate a fi piatra de temelie a primului cadru internaţional pentru tratarea problemelor mediului. Conferinţa a recunoscut că problemele de mediu ale ţărilor industrializate, cum sunt degradarea habitatelor, toxicitatea şi ploile acide nu reprezintă probleme neapărat importante pentru toate ţările, adică strategiile de dezvoltare nu îndeplinesc necesităţile şi priorităţile ţărilor şi comunităţilor celor mai sărace. Conferinţa a fost dominată însă în principal de probleme de mediu şi a condus la creşterea conştientizării publice în acest domeniu. De la înfiinţarea sa, în baza recomandărilor Conferinţei de la Stockholm, Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu a desfăşurat o serie de activităţi pentru a-şi manifesta în cadrul sistemului ONU rolul său de catalizator şi coordonator în domeniul mediului. Activităţile programului pot fi clasificate în două mari grupe, orientate astfel: – pe probleme sectoriale ale factorilor de mediu: poluarea apelor, a aerului şi a solurilor (în special degradarea terenurilor); – pe probleme globale: ploi acide, epuizarea stratului de ozon, schimbările climatice, defrişarea şi deşertificarea, conservarea biodiversităţii, traficul internaţional de produse şi deşeuri toxice şi periculoase, protejarea mediului în perioadele de conflict armat. Problemele globale ale mediului au început să devină predominante şi au creat necesitatea iniţierii unor acţiuni suplimentare pentru creşterea conştientizării publice, care să determine comunitatea internaţională să ia în timp util măsuri funcţionale, atât pe plan internaţional cât şi naţional. Evaluarea efectelor acestor „noi” probleme ale mediului a condus la recunoaşterea faptului că s-a realizat un progres prea redus în integrarea protecţiei mediului în politicile şi activităţile de dezvoltare. Necesitatea reorientării eforturilor pentru realizarea obiectivului de integrare s-a concretizat după 11 ani de la Conferinţa de la Stockholm, respectiv în 1983, când Naţiunile Unite au înfiinţat Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (World Commission on Environment and Development – WCED), cunoscută sub denumirea de Comisia Brundtland. Această comisie a elaborat şi publicat în 1987 documentul „Viitorul nostru comun” (Raportul Brundtland), prin care s-a 22 formulat cadrul care avea să stea la baza celor 40 de capitole ale Agendei 21 şi a celor 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio şi care sintetic a definit dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile necesităţi”. Înaintea desfăşurării Summitului Pământului din 1992, s-au formulat Liniile Directoare de la Berlin, la conferinţa „Mineritul şi Mediul” (Mining and the Environment) susţinută în iunie 1991, organizată de Naţiunile Unite şi Fundaţia Germană pentru Dezvoltare Internaţională. Formularea Liniilor Directoare de la Berlin s-a bazat pe cooperarea reprezentanţilor din industrie, guverne, şi organizaţii nonguvernamentale. S-a pus problema transformării retoricii dezvoltării durabile în standarde operaţionale, identificând anumite cerinţe (10 Principii) pentru guverne, companiile miniere şi industria extractivă. În iunie 1992, la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea, la care s-au reunit 115 de conducători ai statelor lumii. Cu această ocazie, pe plan internaţional, a fost recunoscută oficial necesitatea de a integra dezvoltarea economică şi protecţia mediului în obiectivul de dezvoltare durabilă şi s-a afirmat importanţa, în continuă creştere, a dreptului internaţional al mediului, ca mecanism de codificare şi promovare a dezvoltării durabile. În urma conferinţei au rezultat: • Declaraţia de la Rio, care conţine 27 de principii. • Agenda 21, care constituie un plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă cu începere din secolul al XXI-lea, concretizat în 40 de capitole destinate unor domenii de programe specifice, structurate în termenii: – bazei de acţiune; – obiectivelor de realizat; – activităţilor care trebuie efectuate; – modalităţilor de implementare. • Un document fără putere obligatorie, care conţine principiile pentru managementul conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri (Statement of principles on Forests). • Organizarea instituţională a Comisiei Mondiale pentru Dezvoltare Durabilă. • Mecanismul de finanţare pentru implementarea Agendei 21. Summitul de la Rio a adus cu fermitate pe arena publică problemele de protecţie a mediului şi de dezvoltare. Alături de Agenda 21 şi de Declaraţia de la Rio, s-a ajuns la un acord cu privire la două convenţii obligatorii: – Convenţia privind biodiversitatea; – Convenţia cadru privind schimbările climatice. Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie EXPLOATAREA RESURSELOR NATURALE ŞI CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ Summitul de la Rio a generat de asemenea o serie întreagă de reacţii pozitive, incluzând demararea a numeroase iniţiative pentru implementarea Agendei 21 la nivel local şi a reorientării politicii de protecţie a mediului. În acelaşi an, în multe state s-au înfiinţat comisii pentru dezvoltarea durabilă şi s-au întocmit strategii pentru dezvoltarea durabilă. În ciuda acestor consecinţe pozitive, obiectivul global al Agendei 21, care a făcut apel la o schimbare radicală a sistemelor de valori convenţionale dominante existente şi a proceselor instituţionale, nu a putut fi atins. Evaluarea progresului realizat la cinci ani de la Conferinţa de la Rio (New York, 1997) a evidenţiat o serie de deficienţe, legate în particular de echitatea socială şi sărăcie. Aceste aspecte au fost evidenţiate prin: – reducerea asistenţei oficiale acordate pentru dezvoltare şi creşterea datoriilor internaţionale; – eşecul îmbunătăţirii transferului de tehnologie, construcţiei capacităţilor pentru participare şi dezvoltare; – eşecul coordonărilor instituţionale; – incapacitatea de a reduce nivelurile excesive de producţie şi consum. Ca urmare, s-a facut apel la ratificarea, întărirea şi implementarea mai fermă a acordurilor şi convenţiilor internaţionale privind mediul şi dezvoltarea. A doua conferinţă „Mineritul şi Mediul” sau Berlin II s-a organizat între 22 şi 26 noiembrie 1999. În cadrul conferinţei s-a evaluat evoluţia mineritului din prisma dezvoltării durabile de la Conferinţa Berlin I. Au fost dezbătute cinci subiecte dificil de rezolvat: managementul apei şi energiei la mine (incluzând emisiile); managementul haldelor; situri miniere abandonate; reabilitare şi monitorizare; problemele mineritului la scară redusă. În urma acestei conferinţe s-au revizuit şi reeditat Liniile Directoare. Cele zece principii rezultate în urma primei conferinţe au fost şi ele revizuite, fiind adăugate încă cinci principii noi, care formulează anumite cerinţe pentru guverne, companiile miniere şi industria extractivă. Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă, care a avut loc la Johannesburg în perioada 26 august – 6 septembrie 2002, a reunit 104 conducători ai statelor lumii şi a avut ca principale rezultate: • Declaraţia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă; • Planul de implementare a Summitului mondial privind dezvoltarea durabilă. Summitul de la Johannesburg a reafirmat dezvoltarea durabilă ca fiind un element central al agendei internaţionale şi a dat un nou impuls pentru aplicarea practică a măsurilor globale de luptă împotriva sărăciei Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie şi pentru protecţia mediului. S-a aprofundat şi întărit înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă, în special prin evidenţierea importantelor legături dintre sărăcie, mediu şi utilizarea resurselor naturale. Guvernele au căzut de acord şi au reafirmat un domeniu de obligaţii şi ţinte concrete de acţiune pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul şi întărirea celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global. Prin Planul de implementare se urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la toate nivelurile şi întărirea cooperării internaţionale, în baza responsabilităţilor comune, dar diferenţiate, exprimate în Principiul 7 al Declaraţiei de la Rio şi integrarea celor trei pioni ai dezvoltării durabile. În acest sens, eforturile sunt cu precădere axate pe: – eradicarea sărăciei; – modificarea modelelor de producţie şi consum; – protejarea sănătăţii; – protejarea şi managementul bazei de resurse naturale pentru dezvoltarea economică şi socială. Un important progres l-a constituit sprijinul pentru înfiinţarea unui fond de solidaritate mondială pentru eradicarea sărăciei. De asemenea, opiniilor societăţii civile li s-a dat o importanţă deosebită, ca recunoaştere a rolului esenţial al societăţii civile în implementarea dezvoltării durabile şi promovarea de parteneriate. 3. DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI RESURSELE NATURALE Rădăcinile conceptului de dezvoltare durabilă îşi au originea în promovarea utilizării durabile a resurselor naturale. Regimurile juridice care vizează conservarea resurselor marine, viaţa sălbatică, protejarea habitatelor, protejarea moştenirii culturale şi naturale, protecţia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului global şi indică o acceptare largă la nivel internaţional a utilizării durabile a resurselor naturale. Definiţiile utilizării durabile sunt variate, dar reflectă conceptul de echitate între generaţii. În Convenţia privind Biodiversitatea este menţionat: „Utilizarea durabilă constă în utilizarea componentelor diversităţii biologice într-o manieră şi cu o viteză care să nu conducă la declinul pe termen lung al resurselor biologice, menţinând în consecinţă potenţialul acestora de a îndeplini necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare.” 23 CREŞTEREA EFICIENŢEI UTILIZĂRII RESURSELOR Deşi conceptul de durabilitate este mai uşor de înţeles în cazul resurselor regenerabile, el are implicaţii majore şi pentru resursele neregenerabile: „Resursele neregenerabile ale planetei trebuie exploatate în aşa fel încât să se evite pericolul epuizării lor viitoare şi să se asigure că beneficiile acestui tip de exploatare sunt împărţite de întreaga umanitate.”– Principiul 5, Conferinţa de la Stockholm. Dezvoltarea durabilă pune probleme comune tuturor ţărilor, dar, datorită căilor de dezvoltare diferite ale statelor lumii, ţărilor industrializate li se solicită să suporte o parte mai mare a greutăţilor imediate. Într-una dintre cele mai controversate prevederi ale Declaraţiei de la Rio, Principiul 7, ţările dezvoltate recunosc explicit principala lor responsabilitate pentru prezenta degradare a mediului şi pentru remediarea mediului. Această responsabilitate se reflectă şi în multe acorduri internaţionale pentru protecţia mediului. Multe dintre principiile, îndatoririle şi obligaţiile prezentate anterior sunt axate pe controlul poluării mediului. La fel de importante pentru realizarea dezvoltării durabile sunt problemele privind utilizarea durabilă a resurselor naturale. După toate estimările efectuate de specialişti în demografie, datorită creşterii hiperbolice, populaţia globului va depăşi cifra de 12 miliarde de locuitori în anul 2020 şi va ajunge la valoarea de saturaţie, de 40 miliarde, în anul 2040. Chiar în condiţiile unui impact zero asupra mediului, Pământul nu va reuşi să asigure resurse pentru toată populaţia. 24 De la publicarea documentului „Viitorul Nostru Comun”, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv de interes mondial. Din punct de vedere al resurselor naturale regenerabile precum şi al celor neregenerabile, dezvoltarea durabilă susţine ideea că viteza de utilizare a resurselor nu trebuie să depăşească în niciun fel capacitatea de a găsi noi resurse, substituţii acceptabile sau de a recicla. În plus, trebuie făcute eforturi pentru a folosi tehnologii de procesare care prelungesc „viaţa” resurselor neregenerabile. Dezvoltarea durabilă subînţelege şi faptul că industria, ca cea a mineritului, trebuie să utilizeze resursele cu grijă. Mineritul nu trebuie să pună în pericol sistemele de suport natural al vieţii – aerul, apa, solul, flora şi fauna. Resursele minerale pot genera bunăstare substanţială, dar sunt epuizabile şi neregenerabile. Pentru o dezvoltare substanţială, aceste resurse trebuie folosite astfel ca bunăstarea pe care o generează să poată substitui eficient resursele minerale epuizabile. Aceasta este desigur important în cazul ţărilor care depind de resursele minerale pentru dezvoltarea lor economică. În concluzie, pentru a da speranţă în viitor planetei noastre, va trebui ca protecţia şi conservarea resurselor şi mediului să fie o politică prioritară pentru toate domeniile de activitate umană, chiar înaintea ridicării nivelului de trai, transformând-o, pentru fiecare individ (printr-o educaţie continuă) într-o adevărată religie, natura nefiind o moştenire de la înaintaşi, ci un împrumut de la copii. Buletinul AGIR nr. 1/2007 ● ianuarie-martie