1. Agricultura şi sectorul alimentar în cadrul economiei
şi performanţa sectorială
România are o bună bază de resurse naturale pentru agricultură, cu soluri fertile în sud şi în provinciile din Mol- Caseta 1.1. Înzestrarea agriculturii
cu resurse naturale
dova (Caseta 1.1). Clima este blândă, de tip continental,
iar culturile de vară necesită irigare. În perioada comunistă, Dintr-o suprafaţă totală de 23,8 miliha, suprafaţa agricolă a României
politica economică a pus accent pe dezvoltarea industriei în oane
numără aproape 14,9 milioane ha (ori
defavoarea agriculturii; totuşi agricultura a continuat să 62% din total). Media UE este de 41%.
joace un rol semnificativ, dar în scădere în economia Terenul arabil reprezintă aproximativ
României. Agricultura era organizată în întreprinderi mari 63% din suprafaţa agricolă, culturile
de stat şi cooperative agricole de producţie, sectoarele din permanente 3%, iar păşunile perma33%. În plus, 28% din suprafaţa
amonte şi din aval fiind dominate de întreprinderile aflate nente
României este împădurită.
în proprietatea statului. O mare parte a creşterii economice
din sectorul agricol nu se datora îmbunătăţirii productivităţii factorilor, ci utilizării intensive a inputurilor, mai ales substanţe chimice şi îngrăşăminte.
Procesul de reformă implementat în deceniul trecut a fost dificil şi a progresat cu sincope.
Rezultatele au fost amestecate, iar sarcinile uriaşe din cadrul ajustării sectoriale încă nu s-au
încheiat, ţinând cont de provocările legate de aderarea la Uniunea Europeană.

1.1. Agricultura în economia naţională
Din anul 1989, tendinţele maniFigura 1.1. România – forţă de muncă totală şi agricolă
festate de agricultura României au
1989=100
% forţă de muncă
început să difere mult de tendin125
50
ţele pe termen lung din perioada
socialistă. Până în anul 1989, forţa
100
40
de muncă totală din România a
crescut, în timp ce forţa de muncă
75
30
agricolă a scăzut; după anul 1990,
aceste tendinţe s-au inversat: forţa
50
20
de muncă totală a început să sca25
10
dă, iar forţa de muncă agricolă a
crescut destul de repede până în
0
0
anul 2000, când a atins 115% din
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
nivelul său din 1989 (Figura 1.1).
% forţă de muncă agricolă în total
Datele din 2003 totuşi indică un
Total forţă de muncă (1989= 100)
declin al ponderii agriculturii în
Total forţă de muncă agricolă (1989=100)
forţa de muncă totală pentru prima Sursa: Date INS.
oară din anul 1996 (ponderea agriculturii în forţa de muncă totală a scăzut la nivelul de 36%).
Ponderea în scădere a agriculturii în PIB în România (Figura 1.2; pe baza sistemului conturilor
naţionale) este o tendinţă normală de aşteptat în dezvoltarea economică, dar este de obicei
1

însoţită de o scădere a ponderii ocupării în agricultură, pe măsură ce forţa de muncă migrează
spre alte sectoare. Trebuie remarcat totuşi că scăderea ponderii agriculturii în total economie s-a
stabilizat la aproximativ 11% în ultimii trei ani.
În total, 3,6 milioane de oameni lucrează în Figura 1.2. România – ponderea agriculturii în
sectorul agricol din România. În comparaţie economie
cu UE, această cifră reprezintă 54% din forţa
%
de muncă agricolă din UE-15. De fapt, forţa
50
de muncă agricolă din două ţări est40
europene, România şi Polonia, este aproape
30
egală cu numărul total de persoane ocupate
în agricultura UE-15 (6,3 milioane compa20
rativ cu 6,7 milioane). Chiar dacă comparăm
10
cei 3,6 milioane lucrători agricoli din Româ0
nia cu o statistică mai largă UE, aşa-numitul
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
% în PIB
% în total ocupare
“număr total de persoane care lucrează în
exploataţiile agricole” în UE-15, numărul de Sursa: Date INS.
lucrători agricoli din România ar fi echivalent cu 27% din forţa de muncă din agricultură din UE-15. Şi totuşi aceste 3,6 milioane de
persoane active în agricultura României, reprezentând 34,7% din forţa de muncă totală a
României, contribuie doar cu 11,7% la total PIB (2003).

1.2. Creşterea în agricultură

2003

2002

2001

2000

1999

1998

1997

1996

1995

1994

1993

1992

1991

1990

Creşterea în agricultură din Figura 1.3
este reprezentată prin două comensurări. Figura 1.3. România – creşterea în industrie şi agricultură
1990=100
O comensurare este bazată pe sistemul
120
conturilor naţionale, unde indicele produsului agricol este de obicei calculat
100
din ponderea procentuală estimată a
agriculturii în PIB (sau valoarea adău80
gată brută în agricultură). O comensurare
alternativă a creşterii agricole este bazată
60
pe producţia agricolă brută (PAB), care
reflectă producţia agricolă totală, inclu40
zând consumul intermediar de către producători. PAB este derivată din sistemul
VAB agricultură
VAB industrie
PAB
conturilor agriculturii şi indicele corespunzător este de obicei diferit de indicele Sursa: Date INS.
produsului agricol obţinut în sistemul
conturilor naţionale (curba “PAB” în Figura 1.3). Datele numerice pentru creşterea globală şi
creşterea agricolă începând cu anul 1990 sunt prezentate în Tabelul 1.1.
Analizând creşterea economică şi agricolă pe termen lung în România, este important să
remarcăm că producţia agricolă (măsurată de PAB) a rămas în general constantă din anul 1980:
nu s-a înregistrat nici o creştere marcantă în ultimul deceniu al erei socialiste, nici o scădere
2

bruscă după 1989 (vezi Tabelul 1.1). Dacă producţia agricolă a scăzut într-adevăr, faza de declin
a început în anul 1985 şi deci nu poate fi atribuită în mod direct tranziţiei. PAB a înregistrat un
minim în 1992 şi un altul în 2000 (1992: desfiinţarea cooperativelor agricole de producţie; 2000:
secetă extremă), iar agricultura a avut de atunci o uşoară tendinţă de revigorare. Întreaga
economie a scăzut până în anul 1992 şi apoi a cunoscut un reviriment semnificativ până în anul
1996; apoi a urmat un nou declin până în 1999, după care a început un nou trend ascendent care
continuă încă.
Tabelul 1.1. Creşterea economică şi agricolă, 1980-2003 (1990=100)
Anul
1980
1985
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003

PIB
93,7
109,5
105,9
100,0
87,1
79,4
80,6
83,8
89,8
93,4
87,7
83,5
82,5
84,3
89,2
93,6
98,9

VAB total
106,6
104,1
102,6
100,0
88,2
80,3
83,0
86,5
92,4
96,0
89,0
84,2
83,8
85,6
91,4
95,9
100,6

VAB în industrie
140,6
116,5
120,1
100,0
87,2
75,2
76,0
78,6
83,0
88,7
81,6
77,3
76,1
80,6
84,2
89,2
3,3

VAB în agricultură
100,0
115,7
103,3
100,0
88,1
76,5
87,4
89,9
94,2
90,2
89,1
79,6
82,2
66,5
84,1
79,7
82,11)

Producţia agricolă brută
97,9
119,2
103,0
100,0
100,8
87,4
96,3
96,5
100,8
102,1
105,6
97,7
101,6
86,6
106,2
102,9
106,0

Observaţii: Toţi indicii din sistemul conturilor naţionale, cu excepţia PAB, care este derivată din conturile agriculturii.
1)
Inclusiv silvicultura şi piscicultura.
Sursa: Calculaţii pe baza datelor INS.

1.3. Evoluţia agriculturii
Figura 1.4. Evoluţia structurii producţiei, 1989-2003
% producţie
70
60
50
40
30
20
10

Plante

Sursa: Date INS.

3

Animale

2003

2002

2001

2000

1999

1998

1997

1996

1995

1994

1993

1992

1991

0
1990

Structura curentă a producţiei agricole seamănă cu cea a anilor 1990, şi
anume 60% producţie vegetală şi
40% producţie animală (Tabelul 1.2).
Totuşi, în anii 1980, ponderea sectorului zootehnic a atins 50% din producţia totală, pentru a reveni apoi la
ponderile din anii 1950 şi 1960. Pe
termen lung, Ministerul Agriculturii
ar dori să existe o pondere mai mare a
sectorului animal, similară cu cea
din 1989 (45% producţie animală şi
55% producţie vegetală; vezi Figura
1.4).

1989

1.3.1. Structura producţiei

Figura 1.5. Structura culturilor în România, 1990-2003
% suprafaţă
100%
80%

Cereale
Pl. tehnice
Furaje
Legume

60%

40%
20%

2003

2002

2001

2000

1999

1998

1997

1996

1995

1994

1993

1992

1991

0%
1990

Structura culturilor indică schimbări
mai sistematice în timp. Grupa principală de culturi este reprezentată de cereale şi leguminoase, care reprezintă
mai mult de 60% din suprafaţa cultivată (Figura 1.5). Ponderea suprafeţei
cultivate cu cereale şi leguminoase a
crescut cu 9 procente în perioada 1990
-2001 (de la 62% la 71%). Suprafaţa
cultivată cu plante tehnice a crescut cu
6,6% (de la aproximativ 9,7% în 1990
la 16,3% în 2003). Aceste creşteri au
fost posibile pe baza scăderii suprafeţelor cultivate cu plante furajere, aflate
pe locul 2 în ceea ce priveşte utilizarea
terenului; ponderea acestora a scăzut
de la 21% în 1990 la 11% în 2001.

Sursa: Date INS.

Tabelul 1.2. Modificări ale structurii producţiei
1950
1960
1970
1980
1987
1990-2000 (medie)
2001
2002
2003
2004

Sector vegetal
65
66
62
55
50
60
64
58
58
61

Sector animal
35
34
38
45
50
40
36
42
42
39

Sursa: Date ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

1.3.2. Productivitatea şi randamentele
Producţiile medii realizate în agricultura României sunt mult mai scăzute decât producţiile
raportate în UE-15 şi noile state membre (NMS) (Tabelul 1.3). Producţiile medii la majoritatea
produselor pentru care sunt disponibile date (cereale, rapiţă, lapte, vin şi zahăr) reprezintă cel
mult 50% din randamentele obţinute în UE-15 (Figura 1.6).
Situaţia zahărului este deosebit de acută. Zahărul în România este produs în ţară din sfecla de
zahăr, iar producţiile medii la sfecla de zahăr reprezintă 50% din cele obţinute în noile state
membre ale UE şi chiar cu mult mai scăzute decât cele obţinute în UE-15: 19,8 tone/ha în
România în comparaţie cu 38,4 tone/ha în noile state membre şi 55 tone/ha în UE-15. Mai mult,
cantitatea de zahăr alb extrasă din sfecla de zahăr românească este cu mult mai scăzută decât cea
din noile state membre. Conform unui raport FAO, România a produs 0,21 milioane tone de
zahăr din 2,7 milioane tone de sfeclă de zahăr, ceea ce reprezintă un coeficient de conversie de
7,8%. Ratele de conversie ale zahărului pentru Polonia, Ungaria şi Republica Cehă au variat între
13% şi 16%. Astfel, valoarea zahărului alb pentru România este mai puţin de 2 tone de zahăr alb
pe hectar de sfeclă de zahăr, adică 20%-25% din nivelul obţinut în UE-15 (8,8 tone/ha; vezi Ta4

belul 1.3, unde randamentul la zahăr
pentru România se bazează pe o rată de
extracţie a zahărului de 10%, conform
cifrelor medii citate în FAO Sectoral
Report, 2002).

Figura 1.6. Producţiile medii în România comparativ cu
UE-15 (media 2000-2003)
% din UE-15
70.0
60.0

Deşi poate că nu este surprinzător faptul
50.0
că producţiile medii în România sunt
40.0
substanţial mai mici decât în UE-15,
comparaţia cu noile state membre ale UE
30.0
pune, de asemenea, România într-o
20.0
lumină extrem de nefavorabilă. În afară
de faptul că are randamentele cele mai
10.0
scăzute la sfecla de zahăr şi zahăr alb din
0.0
cadrul ţărilor candidate, România are şi
Cereale
Zahăr
Rapiţă
Fl. soarelui Lapte
Vin
cele mai scăzute producţii medii la lapte
şi este a patra ţară din coada listei de 10 ţări în ceea ce priveşte producţiile medii la cereale: doar
Bulgaria, Letonia şi Lituania au producţii medii la cereale mai mici decât România (Tabelul
1.3). O clasificare ponderată agregată a UE-15 şi a noilor state membre după producţiile medii la
lapte, cereale şi zahăr (aşa cum sunt ele raportate în Tabelul 1.3) poziţionează România chiar pe
ultimul loc al scalei (împreună cu Bulgaria). Această imagine sumbră a producţiilor medii
româneşti este sintetizată în Figura 1.7.
Tabelul 1.3. Comparaţia producţiilor medii la produse selecţionate cu referire la România
(medii 1997-2003)
Cereale,
100 kg/ha

Zahăr,
t/ha

Sfeclă de
zahăr,
t/ha

Rapiţă,
100 kg/ha

Floareasoarelui,
100 kg/ha

Lapte,
kg/vacă

Vin, hl/ha

UE-15

55,0

8,8

n.a.

29,9

16,7

6020

50,9

România

16,1

2,0

1,5

12,6

10,6

3025

23,5

Republica Cehă

41,9

7,1

40,0

23,2

21,8

5467

26,5

Letonia

22,4

4,4

n.a.

15,6

n.a.

3990

n.a.

Lituania

27,6

4,5

n.a.

15,7

n.a.

3896

n.a.

Ungaria

38,7

6,5

38,0

16,4

18,5

5982

33,8

Polonia

29,3

5,4

38,0

21,6

15,4

3945

n.a.

Slovenia

49,3

5,4

n.a.

23,3

11,9

4864

41,5

Slovacia

33,6

4,1

n.a.

17,0

18,4

4835

20,7

Bulgaria

28,9

n.a.

n.a.

11,6

6,0

3580

30,5

Sursa: Institutul Naţional pentru Statistică (cu excepţia producţiei medii la zahăr); UE-15 şi ţările candidate din Agriculture in the
Economic Union – Statistical and Economic Information 2002, European Union, Directorate General for Agriculture,
Brussels, februarie 2003 (exceptând sfecla de zahăr); lapte pentru Ungaria din Agricultural Situation in the Candidate
Countries: Country Report for Hungary, European Union, Directorate General for Agriculture, Brussels, iulie 2002;
sfecla de zahăr pentru ţările candidate din Eurostat, Statistics in Focus, 19/2000, p. 6; randamentul la zahăr pentru
România estimat la 10% din sfecla de zahăr (pe baza FAO Sectoral Report, 2002).

5

Capacitatea productivă a terenului exprimată prin producţia agricolă brută la
hectar este de aproximativ 500-700 €, ceea
ce reprezintă mai puţin de 30% din nivelul
productivităţii din UE (2200 € la hectar în
2002). Această productivitate scăzută a
terenului este combinată cu niveluri extrem de scăzute ale productivităţii muncii,
care este în medie 1600 € pe lucrător în
2002, adică doar 7% din nivelul productivităţii muncii în UE (22600 € pe
lucrător în 2002).

Figura 1.7. Ierarhizarea după producţiile medii;
UE-15, noile state membre, ţările candidate
Rang ponderat
10

8

6

4

2

0

EU-15 Ung.

Ceh. Svn.

Pol.

Svk.

Let.

Lit.

Bul. Rom.

1.3.3. Tehnologiile agricole: mecanizarea şi utilizarea substanţelor chimice
Nu s-a înregistrat vreo deteriorare semnificativă în ceea ce priveşte disponibilul de maşini
agricole din anul 1989 (Tabelul 1.4). Numărul de tractoare, pluguri mecanice şi cultivatoare
astăzi este mai mare decât în anul 1989 şi cu siguranţă decât în anii de criză 1990-91. A crescut
încărcătura de tractoare la hectar, întrucât numărul de hectare ce revin la un tractor a scăzut de la
62 hectare pe tractor în 1989 (şi 74 în 1990) la 55 în 2003. Doar numărul de combine pentru
cereale a scăzut în mod accentuat, în ciuda faptului că cerealele continuă să predomine în cadrul
structurii culturilor în România: în anul 2003 existau doar 40% din numărul combinelor din 1989
şi 65% din numărul combinelor din 1990-1991 (Tabelul 1.4). Deşi a început să crească din anul
2002, numărul cultivatoarelor în 2003 de-abia a ajuns la nivelul din 1989.

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Tractoare
Pluguri
Cultivatoare
Semănători
Combine
cereale
Teren
arabil per
tractor, ha

1989

Tabelul 1.4. Parcul de tractoare şi maşini agricole (sfârşitul anului, mii bucăţi)

152
83

127
73

133
73

147
81

158
96

161
104

163
107

165
114

163
115

165
122

164
123

160
123

164
127

169
131

169
132

35

27

24

23

24

23

23

24

28

28

28

26

26

27

27

44

36

35

37

44

48

50

52

54

56

56

58

60

62

63

62

41

38

37

37

38

38

38

36

33

31

28

26

25

25

62

74

71

64

59

58

57

57

57

57

57

59

57

56

55

Sursa: INS, anuare statistice 1990-2003, MAPDR.

Spre deosebire de situaţia maşinilor agricole, administrarea de fertilizanţi şi erbicide a suferit
practic un colaps în perioada 1989-2002 (Tabelul 1.5), când cantităţile totale au scăzut cu 70%.
6

Scăderea cea mai accentuată a fost înregistrată la îngrăşămintele potasice (cu 90% în 2002
comparativ cu 1990).
Tabelul 1.5. Utilizarea îngrăşămintelor minerale şi organice, 1989-2003
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
Utilizarea de îngrăşăminte (mii tone substanţă activă)
Total NPK,
1159 1103
din care:
Azotate
666 656
Fosfatice
329 313
Potasice
164 134
Îngrăşăminte
organice (gunoi
de grajd
(milioane tone)
41,6 24,8

464

422

538

479

470

435

404

383

305

342

369

326

362

275
145
44

258
133
31

346
165
27

313
149
17

306
149
15

268
153
14

262
129
13

254
114
15

230
63
12

239
88
15

268
87
14

239
73
14

252
95
15

16,9

15,8

17,1

16,9

17,4

17,9

16,5

15,8

16,7

15,8

15,3

15,7

17,3

Sursa: Anuare statistice 1990-2003.

1.4. Tendinţe în sectorul de prelucrare – industria alimentară
Industria alimentelor şi a băuturilor este un sector important în economia românească (Tabelul
1.6). Reprezenta aproximativ 17% din producţia tuturor industriilor prelucrătoare, 9% din
producţia naţională totală şi 7% din valoarea adăugată brută (în anul 2002). Informaţiile privind
forţa de muncă în industria alimentară sunt limitate la numărul de angajaţi (excluzând angajaţii
pe cont propriu; totuşi proporţia de angajaţi pe cont propriu în industriile prelucrătoare – pentru
care sunt disponibile date complete privind forţa de muncă – apare ca rămânând constantă în
timp).
Tabelul 1.6. Principalele caracteristici ale industriei alimentare în raport cu industriile
prelucrătoare şi total economie

1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002

Ponderea industriei alimentare în cadrul producţiei,
%
Industria
Industria
Valoarea
prelucrătoare
naţională
adăugată brută
16,8
10,0
6,5
17,7
9,5
6,1
18,0
9,7
6,4
22,9
9,9
7,3
20,0
10,2
7,7
20,2
10,4
7,9
20,9
11,6
9,2
20,4
12,3
9,4
23,1
10,1
6,8
18,7
9,8
6,9
20,3
10,3
7,6
17,9
9,9
8,2
16,5

Sursa: Anuarul statistic al României 2002.

7

Ponderea industriei alimentare în
numărul de angajaţi, %
Industria
Industria
prelucrătoare
naţională
7,5
3,2
8,0
3,4
8,6
3,5
9,8
3,8
10,1
3,8
10,5
3,8
10,2
3,7
10,5
3,8
11,2
4,0
11,3
3,9
10,8
3,7
10,1
3,5
10,2
3,5

Numărul de
angajaţi, mii
259
256
243
255
244
231
219
213
214
187
169
160
163

După numărul de angajaţi, industria alimentară ocupă 10% din forţa de muncă din industria prelucrătoare şi 4% din forţa de muncă ocupată la nivel naţional. În ambele cazuri, ponderile industriei alimentare în forţa de muncă sunt cu mult mai scăzute decât ponderea sa în cadrul producţiei. Acest lucru indică în mod firesc o productivitate a muncii substanţial mai mare în industria
alimentară decât media pe economie. Numărul de angajaţi în industria alimentară a scăzut cu
aproape 40% din anul 1990, situaţie aproape similară cu scăderea din economia naţională şi cu
puţin mai mult decât în industriile prelucrătoare (unde numărul de angajaţi a scăzut cu 55%).

Combinaţia dintre producţia în
creştere şi forţa de muncă în
scădere a avut în mod firesc un
impact puternic asupra productivităţii din industria alimentară,
care a crescut de mai mult de trei
ori în perioada 1990-2002 (Figura 1.9). Productivitatea muncii a
crescut, de asemenea, în toate
industriile prelucrătoare (într-un
ritm mai scăzut), dar numai datorită faptului că scăderea forţei de
muncă (45% în perioada 19902002) a devansat scăderea producţiei (24%).

Figura 1.8. Creşterea producţiei (1989-2002) în industria
alimentară şi industria prelucrătoare
% din 1989
140
120
100
80
60
40
20

Industrii alimentare

2002

2001

2000

1999

1998

1997

1996

1995

1994

1993

1992

1991

1990

0
1989

Industria alimentară a înregistrat
o creştere robustă în ultimii ani,
atât în termeni absoluţi, cât şi în
raport cu restul industriilor prelucrătoare (Figura 1.8). Volumul
producţiei şi valoarea adăugată
brută în anul 2002 au reprezentat
aproximativ 140% din nivelul înregistrat în 1989. Industriile prelucrătoare, pe de altă parte, scăzuseră în anul 2002 la aproximativ 80% faţă de nivelul lor din
1989. După declinul iniţial indus
de tranziţie, industria alimentară
s-a stabilizat în anul 1993, după
care producţia a crescut în mod
spectaculos cu 60%.

Industrii prelucrătoare

Sursa: Date INS.

Figura 1.9. Modificări în cadrul producţiei, forţei de muncă şi
productivităţii, 1990-2002: industria alimentară şi prelucrătoare
procent
250

Prod ucţia
Forţa de munc ă
Productivit atea

200
150
100

50
0
-50
-100

Alimentară

8

Prelucrătoare

1.5. Evoluţia comerţului agroalimentar
Produsele agricole şi alimentare
au jucat prin tradiţie un rol im- Figura 1.10. Balanţa comerţului agroalimentar, 1990-2003
portant în comerţul exterior al
României. Aceste produse au fost
deosebit de importante în cadrul
comerţului exterior al României
la începutul perioadei de tranziţie, iar importanţa lor a crescut
din nou în ultimii ani. Începând
cu anul 1990, România a devenit
un importator net de produse
agroalimentare. Începând cu anul
1997, s-a înregistrat un trend as- Sursa: Date INS.
cendent al importurilor nete,
atingând un maximum de peste
1,27 miliarde USD în anul 2002 (Figura 1.10). În anul 2003, agricultura a contribuit doar cu 3,2%
la total exporturi, iar ponderea produselor agricole în cadrul importurilor a crescut la 7,2%.
UE şi CEFTA sunt principalii parteneri comerciali ai României în ceea ce priveşte comerţul cu
produse agroalimentare (Tabelul 1.7). UE este de departe principala destinaţie a exporturilor
(aproape 55%), urmată de ţările CEFTA (aproximativ 15%). Aproximativ o treime din
importurile agroalimentare ale României provin din UE, iar un sfert din totalul importurilor de
produse agroalimentare provin din ţările CEFTA, incluzând Ungaria, care rămâne principala ţară
furnizoare de produse agricole şi alimentare (peste 15%). Brazilia reprezintă altă sursă
semnificativă a importurilor (aproape 15%), asigurând 4/5 din importurile de zahăr ale României
(şi, de asemenea, mari cantităţi de porumb în urma secetei din anul 2001).
Tabelul 1.7. Exporturile şi importurile agroalimentare ale României în anul 2003 (%)
UE
CEFTA
Fosta URSS, din care:
- Moldova
- Rusia
- Ucraina
Turcia
SUA
EFTA
Canada
Siria
Pakistan
Arabia Saudită
Bosnia & Herţegovina
Altele

Exporturi
57,1
18,9
3,8
3,0
0,5
0,2
4,6
1,3
0,4
0,1
4,1
2,4
1,1
1,0
5,1

UE
CEFTA
Fosta URSS, din care:
- Moldova
- Rusia
- Ucraina
Turcia
SUA
EFTA
Canada
Brazilia
Ecuador
China
Thailanda
Altele

Sursa: Date INS.

9

Importuri
32,9
25,9
6,7
2,3
3,9
0,3
3,1
5,4
1,5
2,4
8,6
1,7
1,7
1,1
9,0

Principalele produse agricole şi alimentare exportate de România în anul 2003 au fost animale
vii, oleaginoase, legume, lapte şi produse lactate, miere, fructe, vin, uleiuri, conserve de fructe şi
legume, produse de panificaţie şi cereale, iar importurile au constat din cereale, carne, tutun,
zahăr, fructe, citrice şi cafea. Această structură de produse reflectă competitivitatea internaţională
inadecvată a sectorului agroalimentar românesc, în special în sectorul de procesare. Ponderea
produselor procesate exportate creşte încet, dar încă se află sub nivelurile atinse de alte ţări
candidate la aderare. Sectorul de procesare din România este puţin competitiv chiar şi pe piaţa
internă şi contribuie mult la faptul că balanţa comerţului cu produse agricole şi alimentare a
rămas în mod constant negativă, cu maxime ale deficitului în anii 2002 şi 2003 (Figura 1.10).

1.6. Tendinţe ale consumului alimentar
Numărul total de calorii în cadrul consumului alimentar din România a rămas aproape constant
în perioada 1990-2002, în jur de 3.100 calorii pe locuitor pe zi. Structura consumului a rămas, de
asemenea, destul de constantă, aproximativ 25% din consumul de calorii fiind de origine
animală.
Consumul alimentar reprezenta 52,5% din cheltuielile gospodăriilor în anul 2003. Gospodăriile
de ţărani cheltuiau o pondere substanţial mai mare din venitul lor disponibil pentru cumpărarea
de alimente (68,5% în comparaţie cu doar 44,8% în gospodăriile de salariaţi). Ponderea relativ
mare a cheltuielilor cu alimentele în gospodăriile de ţărani este legată de nivelul scăzut al
veniturilor acestora. Astfel, venitul gospodăriilor de ţărani (incluzând venitul în numerar şi în
natură) reprezintă aproximativ 60%-70% din venitul gospodăriilor de salariaţi, iar această
pondere are tendinţa să scadă şi mai mult în timp.
Consumul de produse alimentare
produse în cadrul gospodăriei Figura 1.11. Ponderea autoconsumului în venitul familial
joacă un rol foarte important în al gospodăriilor de ţărani şi de salariaţi
familiile de ţărani, unde atinge
% din total
60% din totalul cheltuielilor de
70
consum (atât în numerar, cât şi în
60
nonnumerar – vezi Figura 1.11).
50
Ca titlu de comparaţie, în gospo40
dăriile de salariaţi, această com30
ponentă a cheltuielilor de consum
20
reprezintă aproximativ 15%. Im10
portanţa autoconsumului este subliniată în Tabelul 1.8, care arată
0
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
că gospodăriile de ţărani consuŢărani
Salariaţi
mă mai mult de 50% din cereale
şi cea mai mare parte a produ- Sursa: Date INS.
selor animale (cu excepţia cărnii
de vită) produse în gospodăria agricolă proprie. Deşi rata autoconsumului are tendinţa să scadă în
decursul timpului, tot mai multe produse fiind vândute pe pieţele comerciale, totuşi aceasta
rămâne foarte mare comparativ cu media europeană.

10

Tabelul 1.8. Autoconsumul la principalele produse agricole în gospodăria ţărănească
(% din producţie)
1993
Scade în timp
Grâu + secară
Sfeclă de zahăr
Cartofi
Carne de vită
Carne de pasăre
Lapte
Ouă

67
26
87
36
95
73
88

2003
53
12
45
30
45
63
65

1993

2003

Nici o schimbare în timp
Floarea-soarelui
Porumb
Carne de porc

3
72
61

3
73
62

Creşte în timp
Orz
Lână

33
43

44
68

Sursa: Calculaţii IEA pe baza Bilanţului produselor agricole la producător 1993-2003, INS.

11