Economie teoretică şi aplicată
Volumul XVIII (2011), No. 1(554), pp. 154-165

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice
în România*
Anca Dachin
Academia de Studii Economice, Bucureşti
ancadachin@yahoo.com

Rezumat. Globalizarea şi integrarea europeană pot favoriza
dezvoltarea agriculturii din România, care deţine încă o poziţie relativă
importantă în economie şi structuri de organizare a producţiei şi de
ocupare a forţei de muncă ce nu corespund modelului european. Lucrarea
urmăreşte, pe baza unei analize empirice a datelor disponibile, evoluţia
agriculturii în România în ultimele două decenii şi influenţa acesteia
asupra economiei în ansamblul său, evidenţiind trei domenii importante de
manifestare a fluctuaţiilor macroeconomie: produsul intern brut, preţurile
şi ocuparea forţei de muncă. Dimensiunea extinsă a componentei de
subzistenţă în sectorul agricol menţine cu prioritate dependenţa variaţiei
producţiei de condiţiile naturale, influenţate puternic de schimbările
climatice, şi induce variaţii încă semnificative asupra PIB, dar poate şi să
atenueze efectele sociale ale crizei economice.

Cuvinte-cheie: agricultură; fluctuaţii economice; volatilitatea
preţurilor supraocupare.
Cod JEL: Q11.
Coduri REL: 3B, 8H, 15B.

*

Ideile acestui articol au fost prezentate la Simpozionul „Criza globală şi reconstrucţia ştiinţei
economice”, 5-6 noiembrie 2010, Facultatea de Economie, Academia de Studii Economice,
Bucureşti.

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice în România

155

1. Introducere
Explicarea cauzelor ciclului de afaceri pe fondul unor schimbări pe
termen lung produse de globalizare şi de procesele de integrare economică
necesită identificarea noilor surse de instabilitate, care se adaugă la cele vechi
deja analizate în literatura de specialitate. Pe de o parte, se dezvoltă economia
cunoaşterii, care permite creşterea endogenă şi creează oportunităţi noi de
conectare a indivizilor la circuitul economic dominat de piaţă, dar, pe de altă
parte, există voci care prevăd un trend de revenire la autoconsum în anumite
sectoare ale economiei din dorinţa de autoprotejare faţă de riscul alimentar şi
faţă de riscul dependenţei de distribuitori (Toffler, 2006, pp. 151-172).
Agricultura este considerată o industrie în ţările UE dezvoltate după ce a
fost sprijinită susţinut din surse publice să atingă un nivel înalt de performanţă
şi stabilitate. Cu toate acestea există preocupări legate de variaţia producţiei
agricole în funcţie de schimbările climatice, de volatilitatea preţurilor agricole
sub presiunea căutării de resurse energetice alternative (Von Braun, 2008) şi a
acţiunilor speculative (Zawojska, 2010). De asemenea, în cadrul Uniunii
Europene, sincronizarea ciclului afacerilor între ţările membre este o premisă
necesară pentru aplicarea eficientă a politicilor comune, dar diferenţe
semnificative între noile ţări membre şi cele vechi, date şi de caracteristicile
agriculturii, reduc gradul de sincronizare (Da-Rocha, 2006).
Prezenta lucrare urmăreşte dinamica agriculturii în România după anul
1990 şi influenţa acesteia asupra economiei în ansamblul său, evidenţiind trei
domenii importante de manifestare a fluctuaţiilor macroeconomie: produsul
intern brut (PIB), preţurile şi ocuparea forţei de muncă. Metoda de cercetare
constă în analiza empirică a datelor disponibile.
2. Agricultura şi variaţia PIB
În economia României, în perioada de tranziţie la economia de piaţă,
sectorul agricol a ocupat o pondere relativ înaltă. După un deceniu de tranziţie
(1990-2000) contribuţia agriculturii la valoarea adăugată brută totală s-a
diminuat de la 23% în anul 1990 la 12,1% în 2000. Pe fondul unei dezvoltări
importante a sectorului serviciilor şi al relansării producţiei industriale, care au
reprezentat modificări structurale ce au influenţat sursele creşterii economice,
contribuţia agriculturii la PIB a scăzut continuu. În perioada de creştere
economică susţinută (2000-2008) agricultura românească atinge o pondere
maximă de circa 14% din VAB totală în 2004, considerat an agricol de
excepţie, dar tendinţa este de reducere sub 10%.

Anca Dachin

156

În perioada 2000-2009 populaţia ocupată în agricultură în România s-a
redus cu 41,1%, situaţie similară cu cea a altor ţări membre UE, ce au o pondere
a agriculturii în PIB relativ mai ridicată (Tabelul 1). Această reducere masivă a
populaţiei ocupate în agricultură într-un timp relativ scurt indică nivelul iniţial
ridicat al supraocupării forţei de muncă. De asemenea, o dată cu reducerea
input-ului de forţă de muncă s-a redus şi suprafaţa agricolă utilizată. Astfel nu
s-a ajuns la creşteri continue ale productivităţii muncii în agricultură, aşa cum
era de aşteptat, ci mai degrabă la oscilaţii anuale ale acesteia determinate de
variaţia producţiei agricole puternic influenţată de instabilitatea condiţiilor
climatice.
Productivitatea în agricultură, calculată ca valoare adăugată brută (VAB)
pe unitate de muncă anuală (UAM), este semnificativ mai mică decât media
UE-27 (tabelul 1). Variaţiile anuale ale producţiei agricole pot însă genera
repoziţionări în ierarhia UE de la un an la altul. Astfel, de exemplu, în anul
2000, caracterizat printr-o cădere a producţiei agricole, productivitatea în
agricultură în România a reprezentat 25,2% din media UE-27, iar în 2009, un an
mai bun, aceasta a fost de 43,2%. Asemenea oscilaţii se observă şi în cazul altor
ţări (Slovacia, Grecia). Problema de fond este însă că poziţia României faţă de
UE, chiar şi în anii agricoli favorabili, indică un nivel al productivităţii sub 50%
din media UE-27.
Tabelul 1
Poziţia agriculturii în unele ţări ale UE
- % -

2000
2,4

2009
1,6

Ponderea
populaţiei
ocupate în
agricultură în
total populaţie
ocupată*
2009
5,0

12,1
13.6
4,5
5,0
6,3
4,6
5,4
6,6

7,0
5,6
3,9
3,6
3,4
3,3
3,3
3,2

23,4
10,7
3,8
14,0
10,4
9,4
11,0
12,0

Ponderea agriculturii
(inclusiv vânătoare şi
pescuit) în VAB total
ramuri
UE-27
Ponderea
agriculturii în
VAB> 3%
România
Bulgaria
Slovacia
Polonia
Lituania
Letonia
Ungaria
Grecia

Dinamica
populaţiei
ocupate în
agricultură

VAB în agricultură
pe persoană
ocupată în
agricultură*
(UE-27 = 100%)

2009/2000
-24,9

2000
100

2009
100

-41,1
-48,1
-42,5
-11,3
-21,1
-38,2
-34,8
-2,6

25,2
51,9
109,9
47,3
60,3
35,1
56,5
132,8

43,2
59,4
256,1
51,6
55,5
53,5
60,6
79,4

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice în România

157

Ponderea
agriculturii în
VAB < 1%
Irlanda
3,2
1,0
7,6
-3,9
132,8
52,9
Germania
1,3
0,8
1,3
-21,7
235,1
194,2
Belgia
1,4
0,7
1,4
-14,8
307,6
178,7
Marea Britanie
1,0
0,7
1,0
-13,2
266,4
244,5
* estimări proprii pe baza datelor Eurostat privind populaţia ocupată în agricultură (în
unităţi anuale de muncă – UAM, echivalentul unui lucrător cu timp complet de muncă în
activităţi agricole pe un an întreg).
Sursa: Eurostat Newsrelease 66/ mai 2010 şi baza de date Eurostat.

Potrivit unor studii efectuate la începutul anilor 2000 (Dobrescu, 2005,
p. 280), performanţele economiei româneşti din perspectiva ofertei erau influenţate
de patru factori esenţiali: existenţa unui important sector de întreprinderi cronic
ineficiente, subutilizarea sau chiar completa ieşire din circuitul economic a multor
capacităţi de producţie, subcapitalizarea unei mari parţi a segmentului viabil al
economiei şi fiscalitatea ridicată. Aceşti factori sunt de asemenea valabili pentru
ramura agriculturii şi determină nivelul scăzut de eficienţă a producţiei. În plus,
variabilitatea mare a condiţiilor meteoclimatice după anul 2000 a condus la o
variaţie a producţiei agricole în condiţiile gradului scăzut de modernizare a ramurii
(de exemplu, lipsa sistemelor de irigaţii, insuficienţa sistemelor de apărare
împotriva inundaţiilor etc.). Implicit oscilaţiile au fost mai accentuate la VAB din
agricultură faţă de variaţia PIB (figura 1). Această situaţie se reflectă în contribuţia
agriculturii la creşterea reală a PIB (figura 2).
140

anul precedent = 100

130
120
110
100
90
80
70

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010*
VAB din agricultură, vânătoare şi silvicultură

PIB

Producţie agricolă

*Prognoza preliminară de toamnă, Comisia Naţională de Prognoză, 6 sept. 2010.
Sursa: Anuarul statistic al României, serii de timp şi alte date INS.
Figura 1. Indicii PIB total, VAB din agricultură (inclusiv vânătoare şi silvicultură)
şi producţia agricolă (indici de volum), în perioada 1991-2010

Anca Dachin

158

Cu toate că reducerea continuă a ponderii agriculturii în PIB permite
diminuarea contribuţiei şocurilor ofertei agricole la fluctuaţiile PIB, totuşi
această contribuţie rămâne în continuare semnificativă. Astfel, în anii agricoli
nefavorabili, de exemplu 2005 şi 2007 (figura 2), contribuţia negativă este
vizibilă, chiar în condiţii de creştere economică susţinută. Astfel este mereu
dificilă prognoza PIB şi estimarea eficienţei politicii de susţinere a agriculturii
româneşti.
10

%
8.5

7.9

8
6

7.3
PIB

6.3
5.2

Agricultură, silvicultură,
piscicultură
Industrie

4.2
4
2.2
2

1.2

0.6

0.3

0.1

0

0

Construcţii
Servicii

-2

-1.2

-1.9

-2.2

Impozite nete pe produs

-4
-6
-8

-7.1
2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010*

*Prognoza preliminară de toamnă, Comisia Naţională de Prognoză, 6 sept. 2010.
**agricultura cuprinde şi exploatarea forestieră în 2010.
Sursa: Date INS.
Figura 2. Contribuţia ramurilor principale la creşterea reală a PIB în România

3. Impactul variaţiei preţurilor la produsele agricole asupra inflaţiei
Analiza indicelui preţurilor de consum (IPC) arată că, după aderare, în
România se manifestă în continuare fenomenul inflaţionist, cu un trend de
dezinflaţie în perioada 2001-2007 (figura 3).
În cazul IPC la mărfuri alimentare, se observă o reducere a ritmului în anii
2004-2006. Totuşi, a avut loc o creştere a acestui indice în 2007-2008, mai ales
ca urmare a efectelor condiţiilor meteorologice defavorabile (secetă şi
inundaţii), dar şi creşterii preţurilor la bunurile alimentare din import, ca urmare
a deprecierii puternice a cursului de schimb al leului faţă de principalele valute
şi mediului concurenţial scăzut de pe piaţa internă. Din luna mai a anului 2009

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice în România

159

până în septembrie ritmul de creştere a preţurilor la mărfuri alimentare a scăzut
în fiecare lună mai accentuat decât IPC, contribuind la reducerea inflaţiei.
Indicii preţurilor la mărfurile alimentare depind în mod direct de evoluţia
cererii de alimente, a ofertei industriei alimentare şi a exportului net de
alimente. În ultimii ani a existat un decalaj între ritmurile medii de creştere ale
industriei alimentare şi cele ale producţiei agricole, întrucât s-a produs o
decuplare parţială a producţiei industriei alimentare de oferta internă de materii
prime. Acest lucru se reflectă şi în evoluţia recentă a preţurilor mărfurilor
alimentare faţă de oscilaţiile preţurilor la produsele agricole.
Presiunea concurenţei din sectorul de retail a încetinit creşterea preţurilor
la consumator. Figura 4 pune în evidenţă dinamica mai accentuată a preţurilor
agricole faţă de cea a preţurilor alimentelor la consumatorul final. Creşterea
preţurilor produselor vegetale a fost mai mare decât cea a produselor de origine
animală, iar la produsele vegetale amplitudinea fluctuaţiilor de preţ a fost mai
mare, iar piaţa mai instabilă. Practic, filiera agroalimentară amortizează variaţia
preţului materiei prime agricole atât în cazul descreşterii acestuia, cât şi în cazul
creşterii.
anul precedent = 100

170.0
160.0
150.0
140.0
130.0
120.0
110.0
100.0
90.0
80.0
1998

1999

2000

2001

2002

2003
Total

2004

2005

2006

2007

2008

Mărfuri alimentare

*Prognoza preliminară de toamnă, Comisia Naţională de Prognoză, 6 sept. 2010.
Sursa: Anuarul statistic al României, serii de timp.
Figura 3. Indicii preţurilor de consum în România

2009

2010*

Anca Dachin

160

anul precedent = 100
140.0
130.0
120.0
110.0
100.0
90.0
80.0
2005
Mărfuri alimentare

2006
Produse agricole

2007

2008

Produse agricole vegetale

2009
Produse agricole animale

Sursa: Date INS.
Figura 4. Indicii preţurilor la mărfuri alimentare şi la produse agricole în România

Dintre statele membre UE, România a înregistrat cea mai mare creştere a
preţurilor agricole în perioada 2000-2008 în termeni nominali. Creşteri mari au
înregistrat şi alte state în perioada menţionată (Letonia cu 86%, Estonia cu
63,5%), dar ele sunt devansate net de ţara noastră, unde s-a înregistrat o creştere
a preţurilor agricole de 213%. Aceasta nu însemnă neapărat că preţurile agricole
sunt mai mari în valori absolute în România comparativ cu alte ţări europene, ci
numai că ritmul de creştere a fost mai mare.
Trebuie să remarcăm în acelaşi timp că preţurile agricole din România au
scăzut în termeni reali (preţuri deflatate) în anii 2004 şi 2005 sub nivelul anului
2000, urmând trendul european din acea perioadă de scădere a preţurilor
agricole.
Creşterea accentuată a preţurilor agricole în termeni nominali după anul
2000 se datorează în mare măsură liberalizării târzii a pieţelor agricole interne,
dar şi inflaţiei mai ridicate din România comparativ cu zona euro. De asemenea,
creşterea preţurilor agricole se datorează şi creşterii cererii interne şi
internaţionale, sub impactul creşterii economice şi al veniturilor populaţiei, dar
şi al utilizărilor non-alimentare ale producţiei agricole (de exemplu, pentru
producerea de biocombustibil).
Criza economică şi efectele ei asupra veniturilor populaţiei a afectat
destul de puţin cererea alimentară în România în 2009. Cantităţile de alimente

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice în România

161

cumpărate au scăzut în anul 2009, comparativ cu anul 2008, dar numai la
anumite categorii de produse (estimări pe baza datelor INS obţinute prin
Ancheta Bugetelor de Familie):
ƒ pâine şi produse din franzelărie (3,6%), la care există un trend firesc
descrescător în ultimii ani, specific bunurilor inferioare, atât la
cantităţile cumpărate, cât şi la cele consumate;
ƒ carne şi preparate din carne (1,7%), în condiţiile în care consumul
scade cu numai 0,6%;
ƒ cartofi (1,2%), în condiţiile în care consumul creşte cu 2,8%;
ƒ legume şi conserve (-25,1%), în timp ce consumul scade mai puţin
(8,4%); la această grupă de produse reducerea cererii pe piaţă, dar şi a
consumului total sunt cele mai semnificative;
ƒ zahăr (4,2%);
ƒ ciocolată şi bomboane (2,9%);
ƒ apă minerală şi băuturi nealcoolice (0,2%);
ƒ băuturi alcoolice total (6,2%), în condiţiile în care consumul scade cu
numai 0,5%.
Aceste scăderi cantitative nu evidenţiază însă modificările structurale ale
cererii pe tipuri de produse din fiecare grupă, respectiv orientarea
consumatorilor către produse de calitate mai scăzută.
Nivelul general al veniturilor populaţiei limitează creşterile preţurilor la
alimentele de bază, iar ajustările preţurilor la produsele finale au loc sub
presiunea concurenţei de pe piaţă. În acelaşi timp, marii retaileri au probabil
rezerve în preţ, pe care le ajustează în funcţie de variaţia preţului materiei prime
agricole.
Nivelul mai scăzut al veniturilor în România se corelează cu un nivel mai
redus al preţurilor la alimente. Chiar dacă preţurile la alimente au crescut în
ultimul deceniu, datele calculate la paritatea puterii de cumpărare arată că în
România nivelul preţurilor a fost de 42,5% din media UE-27 în anul 2000 şi de
61,5% în 2007 (Zahiu, 2010, pp. 41-42). Cele mai mari decalaje se înregistrează
la legume şi fructe, unde gradul de aprovizionare din producţia internă este cel
mai redus dintre produsele de origine vegetală. Criza a readus autoconsumul de
legume şi conserve din legume în 2009 la un nivel de 50% din consumul total,
faţă de 42,5% în 2004 şi circa 40% în 2008.
3. Ocuparea forţei de muncă
Resursele de muncă din agricultură sunt ocupate într-un număr mare de
exploataţii. Numărul total al exploataţiilor agricole, la sfârşitul anului 2007, era
de 3,93 milioane, faţă de 4,26 milioane în 2005 şi 4,48 milioane în 2002.

162

Anca Dachin

Agricultura României este neomogenă din punctul de vedere al structurilor de
exploatare.
Sectorul micilor gospodării ţărăneşti de subzistenţă s-a dovedit foarte
rezistent şi a supravieţuit, după 1990, pe structura vechilor gospodării rurale. În
urma reformei funciare începute în 1991 şi în lipsa unei politici structurale
eficiente, procesul de parcelare excesivă a extins peste limitele admisibile
economic agricultura de subzistenţă în România, sub aspectul numărului de
exploataţii mici rupte de legăturile cu piaţa şi al creşterii autoconsumului în
zonele rurale. În 2007 exploataţiile individuale sub două ha au acoperit 64,5%
din suprafaţa agricolă utilizată.
Societăţile comerciale mari deţin în prezent un rol important pe piaţa
internă şi în dezvoltarea exportului. În anul 2007 exploataţiile de peste 50 ha au
folosit circa 0,37% din suprafaţa agricolă utilizată. Astfel de unităţi agricole pot
realiza performanţe ridicate în producţia de cereale şi oleaginoase, viticultură,
creşterea şi îngrăşarea porcilor, avicultură etc. Adaptarea rapidă a acestor unităţi
la cerinţele pieţei se face însă cu dificultate.
Gospodăriile ţărăneşti numeroase produc în cea mai mare parte pentru
autoconsum şi practic sunt excluse de pe piaţă întrucât nu îndeplinesc
exigenţele acquis-ului comunitar privind comercializarea. Ele nu au fost atrase
în circuitul economic prin asociere şi cooperare pe baze contractuale pentru a
deveni viabile.
Sectorul exploataţiilor familiale orientate către piaţă şi de mărime
economică este încă slab dezvoltat. Consolidarea acestui sector este importantă
în contextul instabilităţii economico-financiare mondiale şi al schimbărilor
climatice întrucât, pe de o parte, asigură hrana familiilor rurale, iar, pe de altă
parte, pot să producă pentru piaţă o gamă diversificată de produse.
Cu toate că în perioada 2000-2009 populaţia ocupată în agricultură a
scăzut, măsurată în unităţi anuale de muncă (UAM), această echivalare în
unităţi cu timp complet de muncă nu reflectă în suficientă măsură realitatea
privind ocuparea forţei de muncă în agricultură. Analizând populaţia care a
lucrat în agricultură în exploataţii sub o unitate de dimensiune economică
europeană (1 UDE, ce exprimă dimensiunea economică a fermei), se observă
numărul foarte ridicat al persoanelor implicate în activităţi agricole (tabelul 2).

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice în România

România
Bulgaria
Slovacia
Polonia
Lituania
Letonia
Ungaria
Grecia

163

Tabelul 2
Forţa de muncă ocupată în exploataţii cu dimensiune sub 1 UDE*
Populaţie
Unităţi anuale
ocupată în
de muncă
Unităţi anuale de
exploataţii
Populaţie ocupată în
(UAM)
muncă (UAM)
exploataţii
< 1 UDE
în exploataţii
în exploataţii
< 1 UDE
(% în total
< 1 UDE
< 1 UDE
persoane
(număr persoane)
(% din total
(număr)
care au lucrat
UAM)
în agricultură)
2003
2007
2003
2007 2003
2007
2003 2007
1.262.050 1.239.730
46,75 56,75 5.829.640 4.535.420
65.6
70.1
480.260
269.680
60,67 54,94
940.050
644.160
69,6
67,8
38.090
27.750
32,11 30,40
145.920
123.910
59,1
58,4
508.200
524.710
23,20 23,18 1.872.640 2.211.900
43,5
43,9
101.410
68.910
45,65 38,25
322.550
261.620
59,6
54,4
49.950
34.840
35,46 33,25
124.090
105.630
49,0
48,5
271.010
194.670
51,54 48,25 1.041.990
885.990
70,7
70,3
30.080
20.720
4,90
3,64
245.110
207.340
16,3
13,7

*1 UDE corespunde unei sume dată de marjă brută standard (MBS) ce valorează în
prezent 1200 euro.
Sursa: Agricultural Statistics main results 2008-2009, Eurostat.

În România, în 2007, circa 1,24 milioane UAM din exploataţiile sub
dimensiunea economică (< 1 UDE) au reprezentat 56,7% din total UAM din
agricultură. Numărul de persoane care au desfăşurat activitate în exploataţii
< 1 UDE a fost însă de circa 4,53 milioane şi au reprezentat 70% din total
persoane care au lucrat în agricultură, indiferent de tipul lucrat. Faptul că în
2007 aproape un sfert din populaţia ţării a desfăşurat într-o anumită măsură
activitate agricolă în exploataţii de dimensiuni neeconomice oferă imaginea
asupra resurselor de subzistenţă ale acestor persoane şi ale familiilor lor,
inclusiv ale familiei extinse cu domiciliul în mediul urban.
O situaţie asemănătoare se regăseşte şi în alte ţări est-europene cu resurse
agricole importante şi un sector agricol de eficienţă relativ scăzută (Bulgaria,
Ungaria şi Polonia).
În condiţiile crizei începute în 2009 în România, trendul de reducere a
populaţiei ocupate în agricultură s-a întrerupt. Asistăm din nou la manifestarea
sectorului agricol ca amortizor ocupaţional, aşa cum s-a întâmplat în anii 90.
Astfel, potrivit datelor INS, după primele trei trimestre ale anului 2010, numărul de
salariaţi a continuat să scadă, dar şi rata şomajului are o uşoară tendinţă de scădere.
În schimb, rata ocupării tinde să crească puţin mai ales în trei regiuni (Sud-Vest

Anca Dachin

164

Oltenia, Sud Muntenia şi Nord-Est) unde sectorul agricol este semnificativ şi în
Bucureşti, unde sectorul serviciilor absoarbe forţa de muncă.
Reducerea ocupării în agricultură în perioada 2000-2008 şi apoi creşterea
acesteia parţial prin muncă sezonieră, ca reacţie la manifestările crizei, nu a
avut un impact notabil asupra producţiei agricole. Această corelare relativ slabă
între input şi output în sectorul agricol şi volatilitatea ambelor variabile a fost
observată şi în alte ţări cu pondere ridicată a populaţiei ocupate în agricultură
(Da-Rocha, 2006).
4. Concluzii
Concluziile principale ale lucrării sunt:
ƒ Oscilaţiile producţiei agricole induc variaţii încă semnificative ale PIB,
cu toate că ponderea agriculturii în PIB a scăzut continuu în ultimul
deceniu;
ƒ Volatilitatea preţurilor la produsele agricole este ridicată, dar filiera
agroalimentară amortizează variaţia preţului materiei prime agricole,
atât în cazul descreşterii acestuia, cât şi în cazul creşterii;
ƒ Activitatea în agricultură dominată numeric de exploataţii individuale
de sub 2 ha (64,5% din suprafaţa agricolă utilizată) funcţionează ca
amortizor ocupaţional în condiţii de criză, având un rol anticiclic.
Agricultura din România nu s-a apropiat încă de modelul agricol european
şi nu este direcţionată către piaţă şi către atingerea eficienţei scontate după
aderarea la Uniunea Europeană. O productivitate mai ridicată şi stabilă în
agricultură ar genera fluctuaţii economice mai scăzute. Viziunea pe termen lung
de creştere a autoconsumului prezentată de A. Toffler pare să fie o proiecţie
inversă a ceea ce ne aşteptăm să însemne modernizarea zonelor rurale. Totuşi,
dacă s-ar reconsidera semnificaţia modernizării agriculturii sub presiunea
schimbărilor din lumea globală şi ale concepţiei despre o viaţă sănătoasă,
România ar putea găsi o cale de valorificare mai bună a dotărilor sale cu resurse
naturale şi a modelului actual de consum din zonele rurale.

Contribuţii ale agriculturii la fluctuaţiile economice în România

165

Bibliografie
Afonso, A., Furceri, D., 2007, „Sectoral Business Cycle Synchronization in the European
Union”, www.iseg.utl.pt/departamentos/economia/wp/wp022007deuece.pdf
Da-Rocha, J.M., Restuccia, D., 2006, „The role of agriculture in aggregate business cycles”,
Review of Economic Dynamics, vol. 9, issue 3, 2006, pp. 455-482
Dobrescu, E., Albu, L. (2005). Dezvoltarea durabilă în România. Modele şi scenarii pe termen
mediu şi lung, Editura Expert, Bucureşti
Toffler, A., Toffler, H. (2006). The Revolutionary Wealth, Ed. Currency/ Doubleday, New York
Von Braun, J., 2008, „Rising food prices: what should be done”, IFPRI Policy Brief
http://www.ifpri.org/pubs/bp/bp001.pdf
Von Davier, Z., Heyder, M., Theuvsen, L., „Media Analysis on Volatile Markets´ Dynamics
and Adaptive Behavior for the Agri-Food System”, International Journal on Food System
Dynamics, vol. 1, issue 3/2010, pp. 212-223, www.fooddynamics.org
Zahiu, L., Toma, E., Dachin, A., Alexandri, C. (2010). Agricultura în economia României –
între aşteptări şi realităţi, Editura Ceres, Bucureşti
Zawojska, Aldona, 2010, „Speculative drivers of agricultural price volatility and food
insecurity”, The 119th Seminar of EAAE “Sustainability in the Food Sector: Rethinking the
Relationship between the Agro-Food System and the Natural, Social, Economic and
Institutional Environments”, Capri, Italia, 30 iunie - 2 iulie 2010,
http://www.centroportici.unina.it/EAAE_Capri/papers/Session10/Zawojska.pdf